Te-ai certat vreodată cu un prieten sau cu cineva din familie pe teme politice? Eu da. De multe ori.
Pentru că, realist vorbind, alegerile politice ne afectează viața destul de mult. Dar și pentru că… îmi place să dezbat 🙂
Anul trecut însă a fost diferit.
Am ajuns să evit discuții cu oameni pe care îi respect — inclusiv cu socrul meu și cu prieteni apropiați. Și, în mare parte, de atunci am evitat social media (în afară de LinkedIn).
Nu pentru că nu aveam argumente, ci pentru că simțeam că discutăm pe baze complet diferite.
Așa că am rumegat mult la asta: de unde vine problema, de fapt?
Sunt mai multe motive. Dar unul mi s-a părut esențial 👉 tindem să ne amintim mai ales ce s-a întâmplat recent. Discursurile din campanie. Promisiunile de ultim moment. Ai observat probabil și că multe scandaluri sunt păstrate pentru perioada respectivă.
În mediul profesional, problema asta e bine cunoscută — se numește recency bias. De aceea se folosesc metode clare, bazate pe criterii, procese și istoric, pentru a măsura performanța în timp — nu doar pe baza impresiilor din ultima lună.
Și atunci mi-am pus întrebarea:
👉 cum ar arăta o evaluare similară pentru politicieni?
Așa s-a născut proiectul „Cu cine votăm”.
Ideea este simplă: să avem un istoric și să ne uităm la ce au făcut efectiv cei care ne reprezintă, nu doar la ce spun în campanie.
Am început cu Parlamentul.
Pe de o parte, influența lui este adesea subestimată la vot. Pe de altă parte, este una dintre puținele instituții unde există date publice consistente: profile, activitate în comisii și stenograme ale intervențiilor din plen.
Citind aceste stenograme, am avut un gând recurent:
👉 nu mi-aș dori să lucrez într-un mediu în care ședințele se desfășoară astfel
(și nu văd cum o companie în care lucrurile ar merge așa ar putea performa)
Imaginează-ți că ai ajuns într-o companie care merge pe pierdere (asta ar fi statul), în care procesele sunt ineficiente, uneori colegii nu îți răspund când ai nevoie de ajutor, iar evaluările de performanță sunt superficiale (sau lipsesc) — asta ar fi guvernul.
Și te pui să faci ordine, încercând să definești procese clare și criterii de performanță rezonabile (aici activează parlamentul, legiferează).
În întâlnirile tale însă, o parte consistentă dintre colegi te atacă, fac glume pe seama ta, divaghează și blochează cam tot ce propui. Nu pe baza a ceea ce propui, ci pe baza „bisericuței” din care faci parte (asta ar fi partidul). Dacă partidul lor ar propune același lucru, probabil l-ar vota.
Cam așa văd eu lucrurile astăzi, iar în Parlament o parte semnificativă dintre cei care susțin că ne reprezintă interesele se comportă precum colegii sus-menționați.
M-am uitat la activitățile lor și mi-am pus întrebarea:
👉 coroborând fișa postului cu activitatea, cum aș măsura performanța?
O abordare pe care o folosesc în viața profesională este aceasta: intenția contează, dar cel mai mult contează rezultatele.
Unde vedem rezultatele unui membru în Parlament? În plen, în:
calitatea dezbaterii
argumentarea propunerilor
și, în final, adoptarea legilor
Pentru argumentare, am stabilit câteva criterii de evaluare, cărora li se asociază un scor (da/parțial/nu pentru 1–7; puternică/slabă/inexistentă pentru 8):
Este o propunere de politică publică: oferă soluții, amendamente, compromisuri sau pași concreți?
Analizează o politică: oferă argumente, date, comparații, riscuri, efecte legale sau instituționale?
Arată interesul public: pune accent pe efecte pentru cetățeni și societate, nu doar pe avantaj politic?
Include retorică partizană: atacuri, sloganuri, ironii, vină prin asociere sau obstrucție fără fond?
Implică angajare legislativă: referiri la articole, rapoarte, amendamente, comisii sau proiecte precum PL-x?
Are conținut procedural: intervenții logistice, administrative sau de moderare a ședinței?
Contribuie la avansarea dezbaterii: clarifică problema, reduce confuzia, propune un pas următor sau identifică o consecință relevantă?
Calitatea argumentării: cât de bine este susținută poziția prin logică, exemple sau dovezi
Pe baza criteriilor, am încadrat intervențiile și discursurile din plen în 3 categorii:
constructive — contribuții substanțiale care ajută la înțelegerea și îmbunătățirea problemei
neutre — intervenții procedurale sau fără impact semnificativ
neconstructive — atacuri sau divagații care împiedică progresul
Apoi au fost necesare o serie de sesiuni de calibrare:
După aceea, am extras un scor al eficienței/productivității: din totalul de cuvinte folosite, câte au făcut parte din intervenții constructive..
Pentru a reduce influența prejudecăților personale (și pentru că este o muncă enormă), am folosit un LLM pentru evaluare.
Fiind un proof of concept, am ales o variantă decentă, dar accesibilă ca preț — GPT-5 nano. Analiza pentru un an de stenograme a costat aproximativ 10$. Opus 4.6 ar fi generat rezultate mai precise, dar la un cost de aproximativ 50 de ori mai mare.
În urma analizei, am aflat câteva lucruri la care nu mă așteptam.
Cele mai importante concluzii personale:
Percepția mea despre productivitatea în funcție de partid era greșită, subiectivă. Fiecare partid are oameni care chiar se străduiesc și contribuie. Din păcate, nu cei de care auzim la știri.
Din păcate, se pare că cei care blochează lucrurile sunt și cei de care auzim cel mai des în spațiul public, iar cei de care auzim cel mai des ajung și în funcțiile cele mai înalte — un alt efect nociv, întrucât notorietatea contează, la vot, mult mai mult decât rezultatele activității profesionale.
De exemplu:
In AUR:
In USR:
Deși interesul cetățeanului este des menționat și decent argumentat, la vot deciziile „partidelor” sunt cele care primează. O mulțime de amendamente bine argumentate par respinse nejustificat. Bănuiesc că deciziile sunt mai degrabă în interesul partidelor; în interesul cetățeanului nu par să fie, iar motivația rareori reiese clar din dezbatere. De exemplu:
Totuși, cea mai surprinzătoare parte a analizei, pentru mine, a fost să-mi observ propriul subiectivism: la calibrarea prompt-ului pentru LLM. O parte a metodei de analiză presupune configurarea unor exemple pe care modelul să le urmeze — un „gold standard”. Și nu reușeam să determin modelul să treacă de 70% potrivire cu răspunsurile mele despre intervenții din diverse partide, respectând criteriile generale de performanță. Până mi-am dat seama că problema era la mine — bias în percepțiile și evaluările mele despre membrii partidelor despre care aveam o părere deja formată.
Și o concluzie tehnică: rezultatele obținute rulând qwen3-14b (un model gratuit, rulat local) au fost comparabile, calitativ, cu cele obținute cu gpt-5-nano. Dar, local, procesarea merge mult mai încet — pe calculatorul meu, de circa 20x mai încet.
Acum, dacă ideea de a fi un cetățean mai informat și mai implicat rezonează cu tine, te invit să intri pe site — vei găsi stadiul curent al proiectului, care încă este în faza de proof of concept:
De asemenea, poți găsi codul sursă pentru proiectul de analiză pe contul meu de GitHub, aici. Include și datele procesate, salvate ca fișier SQLite. Contribuțiile pentru optimizare și extindere sunt binevenite!
Și, dacă simți că proiectul merită să existe, dă-mi un semn — orice idee, ajutor sau încurajare contează.
Pentru că, pentru a-l aduce la o formă bună — care să cuprindă toată activitatea aleșilor și să îl mențină actualizat — este foarte mult de muncă, o parte manuală, deseori descurajantă, încă predispusă la bias-uri, și nu cred că îl voi putea continua singur.
Scopul final, așa cum îl văd, este să aliniem interesele politicienilor cu interesele noastre, ale cetățenilor.
